Gînd

GÎND LA GÎND, CU BUCURIE!
Din tezaurul de expresii fericite ale limbii, adevărate stele neutrinice ale Sensului, ni se îmbie astăzi una dintre cele mai simple: gînd la gînd cu bucurie. E atît de simplă, încît riscăm să nu-i vedem bogăţia. Înseamnă pur şi simplu că doi oameni spun sau fac simultan acelaşi lucru, fără a se fi pus în acord prealabil, în mod sponatan, ca şi cum ar fi amîndoi fulgeraţi în aceeaşi secundă de aceeaşi idee. Asta încă n-ar fi mare lucru, căci s-ar putea pune pe seama simplei coincidenţe. Dar ne lovim deîndată de cuvîntul greu al sintagmei: bucurie. Este vorba, în fond, în acest cristal alcătuit din cinci cuvinte, despre miracolul numit Întîlnire. Te întîlneşti prin gînd cu Celălalt. Dar această întîlnire nu este posibilă decît prin bucurie şi creează bucurie. Cu alte cuvinte, bucuria se află atît la originea cît şi la sfîrşitul Întîlnirii admirabile dintre doi oameni. Teribil gînd creştin care ne duce cu gîndul la Sf. Serafim din Sarov care îi saluta pe toţi trecătorii cu apelativul: bucuria mea! Filozofii nopţii au spus în feluri de feluri că omul este lup pentru om iar astăzi numai nebunul ar mai putea vorbi despre bucurie. Şi totuşi.... O expresie banală a limbii române ne spune însă că legătura dintre doi oameni ar trebui să fie pornită cu bucurie şi să sporească fie şi cît de puţin cantitatea de bucurie din lume. Sau din sufletul nostru. Sincronia aceasta, reacţia similară, nepremeditată a doi oameni arată cît de a-semănători suntem. Tulburătoarea întrebare evanghelică: dar cine este semenul meu? – îşi află un straniu răspuns în această îngemănare de cuvinte. Semenul meu este cel alături de care semăn bucurie. Acatistele ortodoxe conţin insistent această formulă imperativă: bucură-te! Sunt enumerate uneori lucruri îngrozitoare, ceea ce în viaţa noastră obişnuită am numi dezastre şi tragedii şi ţi se cere să te bucuri de ele. Greu de acceptat, dar sensul bucuriei este în altă parte, nu în obişnuita satisfacţie senzuală cotidiană. Cînd te bucuri, eşti deschis, eşti pe un drum. Tu te îndrepţi într-o direcţie, celălat vine spre tine, nu vă vedeţi, dar vă întîlniţi exact în fulgerătura clipei în care aveţi nevoie unul de altul. Cum să nu te bucuri? Bucuria este singura care învinge sălbăticiunea din noi. Bucuria aceasta de la intersecţia a două destine se mai numeşte în limba română şi împărtăşire. Împărtăşeşti cu celălalt un gînd, un necaz, o întrebare, o veste, o bucurie chiar... căci o bucurie neîmpărţită, adică neîmpărtăşită, nu este bucurie. Dar cuvîntul acesta, cum bine ştim, împărtăşire are şi un sens religios foarte clar. Şi abia acum, vorba cronicarului, se sparie gîndul. Gînd la gînd cu bucurie: împletind, unind, măcar intersectînd două gînduri, mă împărtăşesc. Adică am acees la cea mai mare dintre bucuriile ce îi sunt date omului. Alături de semenul meu practic o împărtăşire să-i zic laică, dar care nu este decît un antrenament pentru cea întru Hristos. Ne antrenăm pentrru bucurie zilnic, precum pentru o performanţă sportivă. Şi uneori în condiţii foarte vitrege, căci lumea de azi e construită împotriva bucuriei. Cînd călugării îmbunătăţiţi spun că întristarea este de la cel rău, ei ne spun în fond cine este stăpînul lumii acesteia atît de tristă în superficiile ei strălucitoare. Bolnavă la suflet şi bolnavă de viitor. Pentru că nu mai ştie să se bucure şi să se întîlnească întru bucurie. Arheologia de sensuri dintr-o banală expresie românească ne oferă, iată, un prilej de meditaţie despre energia internă a lumii care este bucuria. Şi anume cea mai grea de construit şi de purtat dintre toate bucuriile posibile: bucuria de a fi cu celălalt, atît de asemănător ţie încît acţionaţi amîndoi ca într-o oglindă. Romanele SF au imaginat uneori o lume care se poate dispensa de cuvinte, o lume în care comunicarea este exclusiv telepatică. Deci gînd la gînd. Atîta doar fiind, numele acestei lumi ar fi cu siguranţă Infernul. Dar dacă sincronizarea aceasta pînă la con-topire între două gînduri ar fi făcută sub arcul voltaic al bucuriei care le transformă alchimic la temperaturi spirituale greu de imaginat în aurul spiritual, atunci fi-vom într-adevăr fericiţi. De zece ori fericiţi întru împărtăşirea Cuvîntului. Să gîndim şi să ne bucurăm, deci!



Rusalii 2010