REGELE FĂRĂ POPOR

            Englezii au avut un rege numit Ioan fără de ţară. Tragicului nostru rege Mihai istoria i-a furat în mai multe rînduri ţara. Aparent, în ultimii ani, cînd i-au fost restituite unele proprietăţi, i s-ar fi înapoiat măcar formal ţara. Dar discursul său de marţea trecută mi-a arătat ceva mult mai grav: i-a fost furat şi poporul prin spălarea creierelor. Nu mai ştim ce este un rege. Memorabil prin conţinut, mult prea scurt, acest discurs a fost atît de sfruntat manipulat politic, încă de la propunerea Parlamentului, încît Casa Regală  a ajuns un biet pion în bătălia electorală internă. Iluzia că prin nobleţea ideilor enunţate Regele a rămas „au-dessus de la mêllé” este, din păcate, doar o iluzie. Tot ce am văzut şi auzit în această realmente istorică zi a potenţat senzaţia asta de gol întunecat în jurul Regelui nostru. Să vezi brusc Antena 3 devenind oficină de propagandă regalistă, doar pentru a putea arunca la două fraze una împotriva lui Băsescu înseamnă a anula importanţa evenimentului. Să-l vezi pe CTP, autorul celebrului „Bă, majestate”, leşinat de admiraţie acum, te lasă cel puţin perplex. La fel pe guru Cristoiu, autorul teoriei funambuleşti din 1996 că Emil Constantinescu va veni la putere pentru a ceda în cîteva luni puterea Regelui, ca să sperie oamenii deja îngroziţi de propaganda neo-comunistă iliesciană. Ce să mai zic de duduile care au prezentat  evenimentul la Antenă... În mod normal, ar fi trebuit să ne molipsim şi noi  măcar puţin de solemnitatea, echilibrul, bunul simţ, calmul regale. În loc de asta, prezentatoarele Antenei păreau cuprinse de un fel de furor erotic, se agitau prin studiou, întrerupeau invitaţii, scoteau permanent mici chicote orgasmice, pe scurt, au comentat discursul cu aplicaţia cu care ar fi comentat sosirea lui Lady Gaga. Corijent a rămas şi TVR-ul, cu un regizor analfabet profesional şi moral, lipsit de inspiraţie, tăind ecranul la transmisie ca la „directul” unui eveniment monden, decenţa ar fi cerut ca imaginea să fie intens centrată pe Rege, am văzut însă mai tot timpul pe Majestatea Sa într-o jumătate a ecranului, în timp ce cealaltă jumătate era ocupată de imagini total inutile din sală sau din loji, transformînd astfel totul într-un spectacol lipsit de substanţă. Ca să vedem ce? Parlamentarii fotografiind cu telefonul ca la Disneyland, Zgonea, ţopăind ca un vrăbioi pe lîngă rege şi smulgîndu-i placheta pentru a se fotografia cu ea, alţi parlamentari prea ocupaţi cu laptopul de pe pupitru.  S-a bătut monedă pe contextul politic. Din punctul meu de vedere, Iliescu alergînd să dea mîna cu Regele este mult mai jenant decît Băsescu refuzînd să dea un mesaj de ziua Majestăţii sale. Emil Constantinescu, fostul preşedinte, care n-a făcut nimic, în ciuda promisiunilor, pentru Rege, se afişa degeaba în peisaj. Gestul în sine al preşedintelui de azi este desigur discutabil, (nu e prima oară cînd politicienii îl sabotează pe Rege, interbelicul e plin de asemenea gesturi), dar îi poate fi măcar găsită o explicaţie cinic politică. Inacceptabil este însă ambalajul mîrlănesc în care a fost învelit acest refuz. Politic, Preşedintele trebuia să fie prezent, tocmai în numele interesului naţional, undeva în Europa, unde nişte zaruri se învîrteau din  nou pe mesele de postav al deciziei marilor puteri  într-un mod foarte ameninţător pentru România. Dar „convertirea”, superficială evident, dovadă că viaţa noastră politică nu s-a ameliorat nici cu un milimetru în urma apelului regal la concilirea întru interesul naţional, a liberalilor la regalism, transformarea oficinei securiste a Antenelor în birou de propagandă monarhică nu arată decît în ce mod jalnic a fost manipulată impecabila prestanţă a marelui Rege. Cea mai condamnabilă mi se pare însă absenţa Patriarhului, el nu mai are nici măcar precarele scuze politice. BOR s-a înstrăinat încă odată, penibil, de rostul său profund. În totul, întreg evenimentul mi-a lăsat un gust extrem de amar. Un popor lipsit de simţul Verticalei, neştiind cum trebuie să se poarte cu un Rege. Două observaţii finale: una despre care televiziunile au tăcut strategic: regele a mai fost prezent în parlament atunci cînd a fost prezentat celebrul raport de condamnare a crimelor comunismului, nu acum a venit prima dată, cum s-a tot lăsat a se înţelege. A doua, singurul semn de senin în acest context pîclos, ăstora venetici chiar le e frică de Rege. Nu ştiu de ce, El nu mai are evident nici o putere, dar le e frică, dovadă că Simbolul e mereu mai tare decît conjucturile istorice. Regele Mihai este unul dintre cele mai tragice personaje ale istoriei europene a secolului pe care L-a traversat. Atît de măreţ, încît toată vînzoleala politicianistă dîmboviţeană care a încercat să-l tragă în derizoriu nu a reuşit să-L atingă. Este lecţia adevărată a unui discurs care este important nu prin ceea ce a spus, ci prin modelul pe care ni l-a dăruit cu o ultimă generozitate.