OM DE TREABĂ
Ce este un om de treabă? Un om bun,
onest, cinstit. Dar de ce folosea vechea limbă română (limbă azi moartă, o
prevedea încă din anii 50 ai secolului trecut, în celebra scrisoare către
Cioran, Constantin Noica. Și dacă nici Noica nu iubea limba română….) această
sintagmă? Încercând o arheologie a sensurilor printre vechile expresii,
adevărate molecule semantice, m-am lovit și de această vorbă, cândva banală. Ea
ne transmite, evident, o etică a muncii. Omul bun este cel care își vede de
treaba lui. Și care face treabă. Atunci el prezintă încredere, te poți baza pe
el, nu e pierde vară, nu taie frunză la câini, se ține de cuvânt și-ți sare în
ajutor la nevoie. Opusul lui este cel care n-are
nicio treabă, adică este nepăsător. Nu că n-are „job”, cum se spune azi,
pentru că de treabă îți găsești, nu aștepți să ți se ofere. E fariseul care
trece pe lângă omul rănit, fără să-i acorde ajutorul pentru că n-are
treabă cu el. Pe de altă parte, îl aflăm pe cel care se află în treabă. Adică se
face că face. Se bagă unde nu-i treaba lui. Cel care nu-i de treabă sau nu-și
vede de treaba lui este pur și simplu netrebnic.
Pe de altă parte, cu această formulă
ne aflăm în vecinătatea imperativului moral: trebuie! A fi de treabă, adică în rânduială, a-ți vedea de treaba
ta, a face numai ceea ce se cuvine. Cuviincios. Trebuie să fii de treabă! Aici spui: treaba mea, adică îmi asum răspunderea, sau treaba ta, adică: vezi că nu e bine ce faci! Ni se vorbește deci de
libertate și răspundere. Treabă complicată! Căci, atunci când ai terminat o
treabă, cată să te duci în treaba ta. Mereu există una.
Etimologic, aflăm sensuri azi
pierdute, căci trebnic înseamnă și carte de rugăciuni, altar, canon,
ritual, jertfă. Intrăm aici în mitologia sacralității muncii (tot cuvânt slav),
muncă însemna chin, pedeapsă, a munci
pe cineva înseamnă a pedepsi (vezi
muncile lui Hercule) etc. Și, pentru că nu fac știință aici, mă întreb:
întrebarea ce treabă are? N-au nicio legătură etimologică, dar ce straniu s-au
înfrățit cât le-a ros timpul cel mare al folosinții limbii. Seamănă, cum ajung
să se asemene unii soți după decenii de căsnicie. E trebuință de întrebare și
sunt oameni a căror menire/treabă este să ne țină treji prin întrebare.
Concluzia? În orice sens trebuie să fii om de treabă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentați