GÂND

MĂ  BATE  GÂNDUL…

Mă bate gândul să scriu tocmai despre această expresie. Este o sintagmă vie. Evident construită prin analogie cu  a bate vântul. Mă bate gândul înseamnă că, în obscuritatea aglomerată a cotidianului, mi s-a ivit un sens. Adică pe neașteptate m-am intersectat cu el. Se făcu lumină. Duhul a strigat prezent. Gândul controlat de Duh nu este simplă preocupare existențială, grijă,  ci are o libertate care include firesc minunea neprevăzutului. Nu știi când vine, cât de tare (te) bântuie, când se potolește, pierzându-se în calm plat, sau în agitația sterilă a vijeliei cotidiene. „Vântul suflă încotro vrea, și-i auzi vuietul, dar nu știi de unde vine, nici încotro merge. Tot așa este cu oricine născut din Duhul”. Ioan 3.8.

E ca și cum, brusc, ți se deschide un orizont. E rău să stai în bătaia vânturilor. E bine să stai în bătaia gândurilor. Mai ales unui anume gând. Nu e obsesie, e dinamica fixă a gândirii. Este Ideea. Cea care te formează, te articulează, îți dă tăria, căci te-a bătut în pământ. „Trestie clătinată de vânt” (Matei 11.7), dar și trestie gânditoare (Pascal). Asta este bătaia gândului peste fragilitatea fragilităților, toate sunt fragilitate… (Eccleziast). „Mă bate gândul” este revelația neodihnită. Căci el nu încetează să (te) bată, chiar atunci când nu-l simți. E un simplu „curent”. Unul dintre versurile trans-lingvistice eminesciene ne vorbește tocmai despre această meteorologie sacră a gândirii: „Adormind de adormirea codrului bătut de gânduri”. Un poet banal ar fi construit doar o imagine melancolic-romantică, simplu frumoasă, scriind „bătut de vânturi”. Ar fi fost atunci doar un fel de comparație descriptivă: muzica frunzișului agitat de vânt ar fi produs acea stare de somnolență care îi cuprinde pe cei doi îndrăgostiți, purtându-i în lumea visurilor izbăvitoare. Eminescu avea însă acces la un alt nivel al imaginii și cunoașterii trans-noetice și, în ciuda perfectei similarități prozodice, nu scrie „vânturi” ci „gânduri”. Aruncându-ne, în felul acesta, pe o cu totul altă orbită a imaginalului. Codrul devine astfel un creier uriaș (Solaris?), în stare de somnie, în care cei doi îndrăgostiți sunt doar subiecți ai visului etern. („Căci vis al morții eterne e viața lumii-ntregi”). Sunt visați de codru. Un codru pe care îl bat gândurile. Totul s-a schimbat!

Mă bate gândul instituie deci, mai întâi, o fertilă discriminare: un singur gând se instaurează brusc deasupra celorlalte, dominator, purificator, inseminator. Mă bate gândul să mă însor, să-mi fac o casă, să-mi schimb locul de muncă, să mă mut, să fac o călătorie, să scriu o carte… Mă bate gândul  este opusă lui  a cădea pe gânduri.  Aceasta din urmă ne situează în planul realului, al cotidianului, al existențialului. Prima înseamnă evadarea pe verticală. Din nimic, adică dintr-o zonă obscură, un tohu va bohu al spiritului, pe care nu o poți bănui de cele mai multe ori, cel mult o poți contura – tremurător – post festum, se ivește uneori, Gândul. Ca o pogorâre de duh, de aceea îl „auzi” doar ca o bătaie de aripă sau a frunzișului de salcâm. Așa sună bătaia gândului. Diferența singular – plural dintre cele două expresii nu este nici ea întâmplătoare. Când cazi pe gânduri te oprești, sunt nodurile labirintului existențial, îți iei un răgaz de reflecție, de orientare, ai de făcut o opțiune, analizezi, cântărești, te îngrijorezi, te înspăimânți sau doar te uimești. Când te bate gândul (sau îngerul cu aripa sa) decizi! Tai nodul gordian. Ești vertical în bătaia gândului.

Gândul este simultan ținta și forța de atracție și săgeata. Paradoxal pentru omofonia implicată, aici a bate nu te împrăștie, ci te fixează. Te adună. Gândul e liber tocmai prin această bătaie neprevăzută, incontrolabilă și plină de efecte. Butterfly effect. Când te bate gândul, e ca și cum ai devenii polarizat magnetic, toată pilitura de fier a haosului cotidian se orientează după acest pol. Sunt vânturi  bune, și acestea sunt cele regulate, le știm puterea, direcția, timpul, efectele. Și sunt vânturi rele, ivite stihial, distrugătoare, excesive, pustiitoare. Sunt gânduri aidoma.

Mă bate gândul înseamnă însă și hotărâre. Adică un proces reflexiv prealabil, o decantare secretă, chiar dacă noi înșine nu percepem decât produsul final. Ceea ce altora, sau chiar mie, în automatismul biologic, le poate apărea ca o decizie subită, inexplicabilă, se poate vădi la o analiză atentă rodul unei rumigații interioare îndelungi și insesizabile.  Mă bate gândul  conține tensiunea unei amânări vechi, motivația aparent goală a unei reacții. Este un raport între invazia  pașnică a duhului și efortul permanent de a face liniște interioară prin eliminarea tuturor celorlalte gânduri. Mă bate gândul  instituie unicitatea. Dumnezeu nu bate cu parul! Uneori, Dumnezeu te bate cu un gând. Și atât de discret, încât riști să nu simți. Scriind, mă leg de catarg în bătaia gândurilor. Valurile. Vânturile. Gândurile…

Ioachim și Ana 2014