DESPRE CĂUTARE 3

Despre căutare (III)

Agitația te îndepărtează de ținta căutării. Trebuie să faci liniște, să asculți, să adulmeci (să ad-urmeci zicea cineva), să scanezi cu ochi de vultur pentru a prinde prada. Săgetînd de sus în jos. Căutarea săgeată și căutarea țintă. Da, și ținta caută! Pasivitatea învingătoare, dinamică, din artele marțiale care știu să se folosească de greutatea adversarului pentru a-l doborî. Căutarea care se caută pe sine ca supremă căutare.

A căuta înseamnă uneori arta de a te lăsa căutat (Iov). A fi țintă, și nu săgeată, a ști în calea cui te afli. A te lăsa lovit de săgeata inspirației. Ești totdeauna în calea cuiva. Este suprema ta investitură. Undeva, pe un drum te poți întîlni cu drumețul care să te întrebe: de cînd mă cauți? De ce mă cauți? Au n-am fost eu mereu alături de tine?

Împlinire. Adică umplerea golului din tine. Prima certitudine (uneori și ultima): existenta acestui gol. „Adînc asemenea uitării celei oarbe”. Cineva trebuie chemat să locuiască acest gol. Invitat. Omenit. În-omenit. „Nu m-ai fi căutat dacă nu m-ai fi găsit deja”. Căutarea ca infantilism: îți este frică de singurătate și atunci strigi după ajutor. Pădurea aceea terifiantă din După melci și găsirea melcului prost încetinel. Căutarea îți dă puterea teribilă de viață și moarte asupra celui căutat. Și totdeauna găsești melcul la începutul primăverii, găsești adică viața, mai bine zis învierea. Atenție însă, nu provoca ritmurile! Căci atunci învierea poate fi părelnică. Și moartea fără de înviere. Nu oricui îi este dat să spună: Talita Kumi! Melc, melc…

Căutatul există dintotdeauna, este etern, căutătorul este trecător. În ambele sensuri ale cuvîntului. Aceasta face splendoarea și tragedia drumului.

Căutarea pe orizontală, mișcarea din aproape în aproape, epuizarea spațiului de cunoscut, în toate direcțiile. Și căutarea pe verticală, raza care coboară secant pînă în inimă, direct în rațiunea inimii. Revelația. Căutarea de amiază, în plină lumină, și căutarea crepusculară. Apoi cea nocturnă, în plină și adevărată lumină. De la întrebare la răspuns și de la răspunsul știut la întrebarea abia bănuită.

Căutarea și harta. O comoară este însoțită totdeauna de o hartă misterioasă. Înainte de a fi pornit în căutarea comorii, lupta se dă pentru hartă și descifrarea ei. Toate cărțile sfinte și mitologiile furnizează astfel de hărți. Psihanaliza ambiționează și ea asta. Numai că atunci cînd reperele sînt „relative” sau mobile (reper mobil, oximoron, baza teoriei relativităţii care se vrea o certitudine, onestitatea lui Heisenberg, cu principiul indeterminării) căutarea devine pur şi simplu rătăcire. Filozofia nu furnizează o hartă, ci mai degrabă cîteva reguli de citire a hărții. Harta este însă o abstracțiune, un artefact simbolic, fără nici o asemănătoare cu terenul. Iar terenul este viața mea accidentată, atît de diversă ca relief. Viața mea acoperită cu o foaie de hîrtie mai subțire decît foiţa de ceapă, care se pliază pe ea mai strîns decît pielea pe trup, şi pe care Dumnezeu îmi scrie romanul. Eu sînt în acelaşi timp ţara necunoscută, harta şi expediţia. Ba şi jungla care le înghite pe toate.

(sursa foto: transilvaniareporter.ro)

Publicat în Literatura de Azi, din 21. III. 2017