Crăciunul

SPIRITUL SĂRBĂTORII


În aceste zile aud agasant din toate sursele slogane de tipul: să trăim spiritul Crăciunului, să regăsim spiritul sărbătorilor, marea bucurie a Moşului care aduce daruri, frumuseţea unică a colindelor tradiţionale, să fim mai buni şi mai generoşi decât în restul anului şamd. Dacă n-ar fi atît de obositor insistente, aceste îndemnuri ar fi poate utile. Aşa, ele se confundă cu reclama la detergenţi şi banalizează tocmai ceea ce voiau să lumineze. E un fel de spirit cazon: ordin să fim toţi fericiţi la ora exactă. Ei bine, eu nu am chef să dănţuiesc şi sunt profund depresiv, cu riscul ca toate radiourile şi televiziunile să mă declare duşman al poporului. Ceea ce le scapă strategilor de marketing, este că o sărbătoare ­propagată, nu mai este o sărbătoare, ci o contradicţie în termeni, un simplu şi vulgar schoping. Sărbătoare este ceea ce vine din interior. Isteria asta dionisiacă a cumpărăturilor, preparativelor, fericirea comandată şi gregară, sunt semne ale degradării şi nu ale regăsirii sărbătorii.
Pentru că ne mişcăm într-un teritoriu al truismelor trebuie să repetăm că toate aceste fenomene sunt semne clare ale unei lumi desacralizate, mercantilizate, în care pregătirea spirituală (horribile dictu) pentru sărbătoare nu mai are nici un rol. Pur şi simplu din cauză că nu mai avem timp, iar supermarketul nu este un loc unde să te regăseşti în stare de sărbătoare. Spectacolul e jalnic, nu stîrneşte nici măcar buna dispoziţie a unui simplu recital de circ. Cum ne-am putea salva din această agresiune a kitschului mai mult moral decât estetic? Cred că mai întîi prin puţină linişte. Opreşte-te cîteva clipe, încearcă să rămîi singur şi gîndeşte-te indiferent la ce. Numai să fie ceva de cu totul alt ordin decât lucrurile la care te gîndeşti cotidian. Nu e nevoie nici de post, nici de biserică, fi-vor acestea pentru cei care într-adevăr cred. Pentru cei mulţi, e suficientă o clipă de singurătate cu tine însuţi. Nici măcar un bilanţ (iar un cuvînt idiot care se repetă obsedant în media agresoare): ce mi-a adus anul trecut, ce vreau să-mi aducă viitorul, nu trebuie să faci. Doar opreşte-te. În mijlocul unei lumi care aleargă ebrietant sfîşiindu-şi hainele şi sufletele, a te opri este suficient pentru a regăsi sacrul.
Ce înseamnă, în fond, „spiritul sărbătorii”? Linişte sufletească? Generozitate? Reunirea întregii familii? Belşug alimentar şi bahic de neregăsit în alte vremi ale anului? Gîndul la frumoasele poveşti cu Moş Crăciun? Zile libere de la serviciu? Cadouri? Brad? Festivităţi? Cred că toate acestea nu sunt decât un schelet descărnat, o colosală manipulare, o tenace, irepresibilă, voinţă de a ne auto-minţi. Pornim de la premiza falsă că ne putem antrena pentru sărbătoare precum îşi antrenează culturiştii diferitele grupuri de muşchi. E o vinovată confuzie semantică: a te antrena nu este deloc acelaşi lucru cu a te pregăti. Pregătirea presupune un alt sentiment al duratei, un timp mai lung, o vreme, precum cea fixată de Eccleziast pentru fiecare lucru. Ea nu poate fi grăbită, pentru că este, în fond, permanentă. Frenezia ajunului îmi pare, de aceea, prin excelenţă, falsă. Moş Crăciun, devenit agent publicitar pentru practic orice produs (fiindcă avem mai nou, corect politic, şi Crăciuniţe aştept cu încredere ca ele să facă reclamă la tampoane) distruge orice mister al sărbătorii. Şi cu asta am atins un alt punct dureros: adevărata sărbătoare implică o invizibilă dar persistentă aură de taină, o impregnare de acest mesaj venit dintr-un dincolo de care lumea noastră este irevocabil despărţit.
Există, desigur, şi adjuvante: colindele în primul rînd. Îmi amintesc, înainte de 1989, o casetă cu colinde „adevărate” pe care o ascultam cu o bucurie indescriptibilă şi irecuperabilă. O mai am şi azi. Dar nu mai am nevoie de ea. Pentru că suntem completamente intoxicaţi, colindatul a ieşit din contextul ritual şi a devenit un spectacol inflaţionist în care chiar vocile candide sau versurile excepţionale se pierd într-o hărmălaie indescriptibilă. Între cutare ceată din Maramureş venită pe la domnii din ministere sau companii internaţionale şi homleşii din metrou cu obsedantele lor litanii nu mai există, din păcate, posibilitatea de a discerne. Ba chiar, aflaţi în mediul lor şi creîndu-şi pentru împrejurare un folclor specific, aş spune că cei din urmă sunt chiar mai autentici decât primii care, transplantîndu-se într-un mediu străin, devin fatalmente falşi, oricît de vechi ar fi costumele ori textele. În plus, fiecare televiziune şi radio, fiecare cîntăreţ, de la cei cu notorietate la farfuzele siliconate se simt datori să ne ofere în aceste săptămîni adevărate Niagare de colinde. Cum să mai găseşti în aceste condiţii picătura de trăire autentică? Unde, în ce vîrf de munte să te izolezi pentru a scăpa de aceasta agresiune?
Nu ar fi, mă gîndesc, mai corect faţă de noi înşine, să aceptăm pur şi simplu că nu mai există sărbători cu dată fixă şi că singura bucurie care ne mai este dată de Dumnezeu vine atunci cînd vrea ea? Milităm pentru impunerea valorilor individualismului, împotriva celor ale gregarităţii, dar asta înseamnă şi renunţarea la a fi împreună, definiţie minimală a sărbătorii celei de obşte. Sociologic vorbind, sărbătoarea Crăciunului înseamnă în România de azi cam următoarele: beţie, petarde, mîncăruri grele, nevroza aglomeraţiei, cheltuieli nesăbuite, bătrîni amanetîndu-şi verigheta pentru 2 kg. de carne… Şi, ca şi cum toate astea n-ar fi fost de ajuns, anul acesta sărbătorile s-au suprapus cu balamucul electoral. Nici nu se putea o mai potrivită demitizare a unei ipocrite religiozităţi decât spectacolul jalnic care ne-a fixat în faţa televizoarelor (dac-ar fi avut televizor Caragiale n-ar fi scris un rînd şi s-ar fi sinucis din disperare) cum numai în decembrie 89 s-a mai întîmplat. Cui să-i mai pese, în aceste împrejurări, de naiva poveste a pruncului născut în iesle? Despre el n-am scris nimic în cele de mai sus, pentru că n-are nici o legătură. Între Moş Crăciun şi Isus este diferenţa dintre Coca Cola şi apa sfinţită.
Negăsind, la capătul acestui periplu, nimic din spiritul sărbătorii închei cu un sceptic SĂ FIE UN AN MAI BUN!

2004